Situarea geografică

Comuna Rodna face parte din județul Bistrița-Năsăud, fiind situată în nord-estul acestuia. Conform legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, județul Bistrița-Năsăud face parte din Regiunea de Nord-Vest (Transilvania de Nord) alături de alte cinci județe: Bihor, Cluj, Maramureș, Satu-Mare și Sălaj. Aceasta are o poziție strategică, fiind poarta de intrare în România dinspre Ungaria și Ucraina.
Cu o suprafață de peste 22000 ha și deținând 4,2% din suprafața județului, comuna Rodna grupează pe teritoriul ei administrativ două sate: Rodna (reședința comunei) și Valea Vinului (sat component al comunei).

Dominat în proporție de 90% de munți, relieful comunei Rodna este preponderent montan, în vatra satului altitudinea medie fiind de 540 m, iar satul Valea Vinului aflându-se la o altitudine medie de 715 m.

Din punct de vedere climatic, localitatea Rodna se încadrează în zona continental moderată cu unele influențe polar maritime și temperat maritime. Valorile medii anuale sunt cuprinse între -4.5°C în luna ianuarie și +16.7°C în luna iulie.

Resursele de apă sunt formate din ape subterane și ape de suprafață (rețeaua hidrografică și lacurile).
Someșul Mare drenează versanții de sud-est, sud și sud-vest ai Munților Rodnei prin numeroși afluenți: Cobășel (izvoare sub Ineuț - Roșu), Baia (Valea Băilor, Valea Vinului), Anieșul Mare și Anieșul Mic (de sub Nedeia Strajă, Galați), Cormaia (sub Vf. Cormaia și Nedeia Straja), Rebra (izvoare sub Vf. Obârșia Rebrii), Gersa (izvoare sub Piciorul Negru), Sălăuța (cu afluentul Strâmba).
Lacurile constituie unul dintre elementele peisagistice caracteristice Munților Rodnei, fiind situate la altitudinea de 1800 - 1950 m. Genetic se încadrează în categoria lacurilor glaciare cantonate în circurile sau văile foștilor ghețari cuaternari.

Zone naturale protejate
Parcul Național Munții Rodnei este o arie protejată de interes național, categoria a II-a IUCN, situată în nordul României, pe teritoriile județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, în centrul Munților Rodnei.

Legături rutiere și feroviare între Comuna Rodna și localitățile vecine
Comuna Rodna este bine conectată la rețelele de transport și comunicare teritorială, după cum urmează:

Sistemul de transport rutier
Reședința de comună este situat la DN 17D, care asigură accesul
- Spre sud vest, către: Sângeorz-Băi, Năsăud (cu conexiune spre Bistrița), Beclean, Dej, Cluj-Napoca (spre centrul Regiunii Nord-Vest), respectiv Baia Mare etc;
- Spre nord-est, către: Șanț (cu relație spre Borșa, Vișeu de Sus etc), Cârlibaba, Ciocănești, spre Iacobeni (și culoarul Dornelor) și spre Pojorâta (către Moldova, Regiunea Nord-Est). Accesul pe această direcție este oarecum condiționat, legătura cu Moldova prin Pasul Rotunda făcându-se doar vara; această cale de transport ar trebui modernizată și reconstruită;
- Spre centru, prin Năsăud, Bistrița, Reghin, către Toplița și Târgu Mureș (Regiunea Centru);
- Localitatea Valea Vinului este legată de reședința de comună prin DJ 172J;

Sistemul de transport feroviar: halta Rodna Veche cu un bun potențial de relaționare teritorială spre Sângeorz-Băi, Năsăud, Beclean, Dej, Cluj-Napoca, respectiv spre Sărățel, Deda (acces către Regiunea Centru).


Față de comuna Rodna, orașele cele mai apropiate și cu legătură directă de comunicare sunt: Sângeorz-Băi, la distanță de 14 km; Năsăud la 42 Km; Bistrița, la 62 km; Beclean la 67 km; Dej la 92 km; Cluj Napoca la 152 km; Baia Mare la 180 km; Vatra Dornei la 96 km - pe calea ferată; iar față de capitala țării localitatea se află la distanța de 506 km. Toate aceste date argumentează o poziție favorabilă a Rodnei la răspântia drumurilor ce au legat Transilvania cu Moldova și Maramureșul.

Drumurile de legătură modernizate din punctul Năsăud sunt asfaltate și betonate pe o lungime de circa 45 km, iar căile ferate de acces în zonă au o lungime de circa 25 km din nodul feroviar Ilva Mică.
Drumurile comunale au o lungime de 15 km și se caută soluții de finanțare pentru modernizarea lor.
Drumuri cu o altă destinație (forestieră sau agricolă) sunt:
Drumuri vicinale din inventarul comunei însumează o lungime de 60,6 km(201,6 ha), inclusiv cele agricole
Drumuri forestiere în proprietatea Comunei Rodna - 19,5 km (8,37 ha)